Joi, 22 martie, în Parcul Natural Vânători Neamţ vor fi puse în libertate primele cinci exmplare de zimbri, care au fost selectaţi pentru acest proiect. Zona are o altitudine între 600 şi 1.000 de metri.
Din anul 2003, când a fost reluat programul de aclimatizare în România a noi zimbri, la Vânători Neamţ existau şase exemplare. Acum sunt 19, care trăiesc în semilibertate.
Tot în această zonă, se va încerca punerea în libertate a mai multor specii de animale, dispărute de mult timp de pe teritoriul României, cum sunt caii sălbatici.
Exemplarele vor fi monotorizate atent. Zimbrul, specia de bizon care trăieşte în Europa, are o lungime de aproape trei metri, înălţimea de aproximativ doi metri şi greutatea între 300 şi 900 de kilograme. Ei trăiesc aproximativ 25 de ani în sălbăticie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu