Noua lege a salarizării din sectorul public, adică al bugetarilor,
prevede va include în continuare o limită minimă şi una maximă, însă este
completată cu o sumă care va varia în funcţie de performanţa profesională
individuală şi încadrarea în cheltuielile de personal alocate fiecărui
ordonator principal de credite.
În acest an, numărul angajaţi din sectorul bugetar se ridică la 1,187
milioane persoane iar legislativul pregăteşte o nouă lege de salarizare.
Astfel, salariile bugetarilor vor fi majorate anual prin noua lege a
salarizării, începând cu 2014, în mod etapizat şi succesiv, dar numai pentru
anumiţi funcţionari, respectiv aceia al căror salariu de încadrare este mai mic
decât cel care va rezulta prin aplicarea noii legi.
Salariile de bază pentru fiecare clasă de salarizare vor fi determinate
ca valori nominale folosind un coeficient I în valoare de 800 lei,
corespunzător salariul minim brut pe ţară de la 1 iulie, şi coeficienţii de
ierarhizare existenţi, iar diferenţa dintre două clase de salarizare succesive
va fi păsrată la 2,5%. Cuantumul sporurilor, primelor, compensaţiilor şi
indemnizaţiilor va fi stabilit astfel încât, împreună cu salariile de bază, să
nu depăşească creşterile salariale prevăzute pentru fiecare an în parte prin
legile anuale speciale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu