Sărbătoarea Rusaliilor face parte dintre sărbătorile legale stabilite prin lege în România, astfel că şi programul instituţiilor publice este fi unul special.
În anul 2017, Rusaliile vor în 4 şi 5 iunie. În aceste zile, afluxul publicului spre zonele pentru distracţie va fi mai mare, în special spre litoral, astfel că este de aşteptat pe aceste rute să fie suplimentate garniturile.
Vor fi însă mai puţini călători pe rutele celor care fac naveta şi unele trenuri să fie scoase în aceste zile.
Trenurile către cele mai solicitate destinaţii: Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Satu Mare, Timişoara, vor fi suplimentate cu peste 8000 de locuri faţă de zilele obişnuite.
Personalul feroviar va fi suplimentat iar casele de bilete vor funcţiona la capacitate maximă acolo unde sunt solicitări şi vor avea program normal de lucru.
Conform unui anunţ postat pe site-ul oficial, în perioada minivacanţei de 1 iunie şi Rusalii, casele de bilete care aparţin de CFR Călători vor avea program normal de lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu