Fonduri nerambursabile pentru producţie
În perioada 2 iunie – 16 august, întreprinderile mari care vor să investească în unităţi de producţie, pot depune cerere de finanţare de la Ministerul Economiei, pentru achiziţia de echipamente şi tehnologie pot accesa fonduri nerambursabile în valoare totală de 400 milioane lei, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Sprijinul financiar nerambursabil este co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.
Valoarea finanţării nerambursabile pentru un proiect este de maxim 20 milioane lei, iar bugetul alocat întregului program este de 400 milioane lei. Perioada maximă de implementare a unui proiect este de doi ani. Solicitanţii trebuie să fie înregistraţi în România, să aibă peste 250 de angajaţi sau să aibă o cifră de afaceri anuală netă de peste 50 milioane euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu