10.7.11

Tradiţii şi Obiceiuri de Sfânta Maria Mare

Tradiţii şi Obiceiuri de Sfânta Maria Mare 

În tradiţia Populară, Adormire Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, mai este denumită Sântămaria, în Ardeal, Banat şi în sud, sau Uspenia în Moldova. 
În multe zone, credincioşii se pregătesc prin post de douăî săptămâni. 
În dimineaţa zilei de Sfânta Maria Mare, credincioşii merg la biserică cu fructe sau faguri şi le împart pentru sufletul morţilor din familie. 
În unele locuri, se culeg flori şi se pun la icoana Fecioarei. 
Tot atunci, fetele de măritat se spală cu flori de busuioc pentru a avea noroc de bărbat vrednic. 
Este ziua când ciobanii coboară cu turmele de la munte, se fierbe porumbul sau se frig în jar, fiind mâncarea specifică a acestei sărbători. 
Se mai spune că, atunci când înfloresc trandafirii de Sfânta Maria Mare toamna va fi lungă. 
Tot atunci este şi Ziua Marinei, mai ca Domnului fiind considerată ocrotitoarea marinarilor şi oraşelor de la malul Mării sau al Dunării. 
În 15 august se deschide la ţară sezonul nunţilor, care ţine până la Postul Crăciunului. 
Între 15 august şi 8 septembrie, între cele două Sântâmării, se culeg ultimele plante de lec şi este perioada cea mai bună pentru semănăturile de toamnă. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu