30.6.16

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel la ortodocşi 2020


Postul Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel, cunoscut sub denumirea de Postul Sâmpetrului, are loc în 2020 în perioada 15 iunie – 28 iunie.

29.6.16

Sfinţii Apostoli Petru şi Paul 2020 la catolici


Creştinii catolici, sărbătorea Sfinţii Apostoli Petru şi Paul în aceeşi zi cu cei şi ortodocşi pe stil nou, cu specificaţia că aceştia în denumesc Pavel. 

2020, Sfinţii Petru şi Pavel


Sfintii apostoli Petru şi Pavel la creştinii ortodocşi dar şi Petru şi Paul, la cei catolici sunt slăviţi şi lăudaţi pe 29 iunie.  

Onomastica de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2020

Onomastica de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 



Anul trecut, peste 500.000 de români şi-au sărbătorit onomastica de Sfinţii Petru şi Pavel.
Dintre ei, 382.960 bărbaţi, majoritatea acestora purtând numele de Petru sau Petre (208.829), şii 121.035 femei, potrivit statisticilor Ministerului de Interne.

Solstitiul de vara în 2020


Solstitiu de Vară, sau cea mai lungă zi a anului în emisfera nordică este ziua care "soarele stă", pentru că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. 

28.6.16

INTERSPORT, reduceri 15 ianuarie şi 15 aprilie - solduri 2019


În limita stocului disponibil INTERSPORT oferă clienţilor o gamă largă de mărfuri supuse soldării. Conform legii, din 15 ianuarie se dă startul la o nouă campanie de solduri.

2020, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel



Acest post mai este cunoscut şi sub denumirea de Postul Sânpetrului sau Postul Cincizecimii, din cauza darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli.

27.6.16

Leonardo, reduceri 15 ianuarie şi 15 aprilie - solduri 2019


În limita stocului disponibil Leonardo oferă clienţilor o gamă largă de mărfuri supuse soldării. Conform legii, din 15 ianuarie se dă startul la o nouă campanie de solduri.

25.6.16

OtterShop, reduceri 15 ianuarie şi 15 aprilie - solduri 2019


În limita stocului disponibil OtterShop oferă clienţilor o gamă largă de mărfuri supuse soldării. Conform legii, din 15 ianuarie se dă startul la o nouă campanie de solduri.

23.6.16

Trecerea la ora de iarnă, cea mai lungă zi din an 2018


De peste 80 de ani, România trece la ora de iarnă, sau ora normală, în noaptea din ultima sâmbătă spre duminică din luna octombrie. Duminica devie astfel cea mai lungă zi din an cu 28 de ore.

20.6.16

18.6.16

Când începe Postul Paştelui în 2020 şi 2021


Postul Paştelui la creştinii ortodocşi se ţine 40 de zile şi este cel mai lung şi mai aspru dintre posturile din an. El începe luni şi se încheie duminică, odată cu Învierea Domnului. 

Solduri 2019 de marţi, 15 ianuarie


Prima perioadă de solduri, adică de reduceri semnificative de preţuri, din 2019, este din 15 ianuarie şi ţine până pe 15 aprilie. În această perioadă se pot vinde la reducere, mărfurile rămase din stocul de toamnă şi iarnă. 

17.6.16

Program special de Vinerea Reducerilor 2020 în magazine



În anul 2020, Ziua de Black Friday sau Ziua Reducerilor, Vinerea Reducerilor este pe 27 noiembrie, cu toate că, anul trecut, unele magazine au început promoţiile din 1 noiembrie.

16.6.16

Cum va fi vremea în octombrie 2017


În luna octombrie, valorile termice vor fi în general apropiate de normele climatologice ale ultimilor ani. Precipitaţii pot fi mai abundete decât în mod obişnuit, sub formă de ploaie, în general, dar şi ninsori la munte. 

Sărbătoarea Sfintei Treimi 2020


Şi în anul 2018, la fel ca în fiecare an, a doua zi după Duminica Rusaliilor, creştinii preacinstesc Sfânta Treime. Rugăciunea creştină începe şi se sfârşeşte cu invocarea Sfintei Treimi: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh". În 2020, Sfânta Treime este pe 8 iunie.

12.6.16

Reduceri de preturi din 15 ianuarie 2019


In fiecare an, din 15 ianuarie si pană pe 15 aprilie, timp de 45 de zile, o buna parte dintre magazinele din tara intra in perioada soldurilor. Practic, in acesta perioada se intra in febra reducerilor de preturi la produsele de toamna si iarna. 

9.6.16

Bon Prix, reduceri 15 ianuarie şi 15 aprilie - solduri 2019


În limita stocului disponibil Bon Prix oferă clienţilor o gamă largă de mărfuri supuse soldării. Conform legii, din 15 ianuarie se dă startul la o nouă campanie de solduri.

IKEA, oferte şi promoţii de Crăciun 2018



Magazinele IKEA au pregătite pentru ultimele zile din decembrie oferte speciale.

6.6.16

Ce program este la Cora de Rusalii în 2020


De Rusalii, magazinele Cora din ţară vor avea din nou program special, adaptat zilelor de sărbătoare. 

Ce program au Auchan, Cora, Kaufland, Lidl, Carrefour de Rusalii în 2020


De Rusalii, magazinele Auchan, Cora, Kaufland, Lidl, Carrefour din ţară vor avea din nou program special, adaptat zilelor de sărbătoare. 

Ce program este la Kaufland de Rusalii în 2020


De Rusalii, magazinele Kaufland din ţară vor avea din nou program special, adaptat zilelor de sărbătoare. 

Ce program are Penny Market de Rusalii în 2020


De Rusalii, magazinele Penny Market din ţară vor avea din nou program special, adaptat zilelor de sărbătoare. 

Program Flanco de Rusalii 2020


De Rusalii, magazinele de profil Flanco, sunt nevoite să-şi adapteze programul în funcţie de numărul estimat de clienţi. 

Program magazine Dedeman de Rusalii 2020


De Rusalii, magazinele de profil OBI, sunt nevoite să-şi adapteze programul în funcţie de numărul estimat de clienţi. 

Cum va fi vremea în noiembrie 2017


În luna noiembrie 2017 se aşteaptă temperaturi mai mici decât cele obişnuite. În zonele din sud pot fi temperaturi mai ridicate, până la 15 grade Celsius  însă în cele nordice va fi mai frig, chiar până la - 5 grade. 

5.6.16

Ce program este la Lidl de Rusalii în 2020


De Rusalii, magazinele Lidl din ţară vor avea din nou program special, adaptat zilelor de sărbătoare. 

Ce program este la Auchan de Rusalii în 2020


De Rusalii, magazinele Auchan din ţară vor avea din nou program special, adaptat zilelor de sărbătoare. 

Program Altex de Rusalii 2020



De Rusalii, magazinele de profil Altex, sunt nevoite să-şi adapteze programul în funcţie de numărul estimat de clienţi.

Program magazine Praktiker de Rusalii în 2020


De Rusalii, magazinele de profil Praktiker, sunt nevoite să-şi adapteze programul în funcţie de numărul estimat de clienţi. 

4.6.16

Ce program este la Carrefour de Rusalii în 2020


De Rusalii, magazinele Carrefour din ţară vor avea din nou program special, adaptat zilelor de sărbătoare. 

Ce program este la Pepco de Rusalii în 2020


De Rusalii, magazinele Pepco din ţară vor avea din nou program special, adaptat zilelor de sărbătoare. 

Ce program este la Selgros de Rusalii în 2020


De Rusalii, magazinele Selgros din ţară vor avea din nou program special, adaptat zilelor de sărbătoare. 

Zi Liberă de Rusalii 2020


Conform Codului muncii, prima şi a doua zi de Rusalii sunt zile de sărbătoare legale.

Program magazine HORNBACH de Rusalii 2020


De Rusalii, magazinele de profil HORNBACH, sunt nevoite să-şi adapteze programul în funcţie de numărul estimat de clienţi. 


3.6.16

Flanco, program Sărbători de Iarnă 2018



Cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, unităţile Flanco vor avea orare de lucru speciale, începând cu Ziua Naţională şi continuând cu Crăciunul iar apoi Anul Nou.