A doua zi după Duminica Rusaliilor, creştinii preacinstesc Sfânta
Treime. Rugăciunea creştină începe şi se sfârşeşte cu invocarea Sfintei Treimi:
„În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh".
Ziua dedicată Sfântului Martin, episcop de Tours, unul
dintre importanţii sfinţi ai bisericii creştine apusene, este sărbătorită în
fiecare an pe 11 noiembrie de către creştinii romano-catolici.
În fiecare an, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este sărbătorit în data de 20 iulie de credincioşii creştin ortodocşi. Sfântul Ilie este cel aducător de ploi.
Postul dinaintea Sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, va dura
între 11 şi 28 iunie, sărbătoarea urmând să fie vineri, 29 iunie. Pentru că
sărbătoarea cădea vinerea, nu se mănâncă de dulce.