7.6.13

Cum se obţine alocaţia de stat pentru copii


Pentru a obtine alocatia de stat pentru copii, trebuie depus un dosar la consiliile locale comunale, orasenesti, municipale sau ale sectoarelor municipiului Bucuresti, unde au domiciliul sau resedinta, dupa caz, reprezentantii legali, la inspectoratele teritoriale de stat pentru persoanele cu handicap.

Intr-un interval determinat de timp, cererile se aproba, dupa caz, de catre directorul directiei generale judetene de munca si protectie sociala, directorul sau comandantul unitatii scolare ori inspectorul-sef al inspectoratului teritorial de stat pentru persoanele cu handicap; dupa aprobare, documentele care atesta dreptul la incasarea alocatiei de stat pentru copii se transmit titlurilor prin institutiile abilitate.
Cererea se solutionaeza prin decizie de aprobare sau respingere a acesteia şi efectuează plata alocaţiei de stat pentru copil pentru cererile aprobate (aproximativ 2 – 2.5 luni prima plată).
Acte necesare intocmirii dosarului de alocatie:
- cerere tip
- actele de identitate ale reprezentantilor legali (copie si original)
certificatul de nastere al copilului pentru care se solicita alocatia de stat (copie si original)
- dosar cu sina.
- extras de cont, in cazul platii prin cont bancar, deschis la B.C.R., ProCredit Bank, Banca Transilvania, Romexterra Bank, B.R.D., Alpha Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, CR Firenze Bank, VOLKSBANK, UniCredit Tiriac Bank, CARPATICA, C.E.C. Bank, ATE Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Romanian International Bank (RIB), OTP bank, BANCPOST şi ING pe numele solicitantului.
- alte acte solicitate dupa caz: certificat de casatorie; hotarare de divort; hotarare judecatoreasca de incredintare, încredintare în vederea adoptiei, de plasament, de plasament in regim de urgenta, de instituire a tutelei; certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap etc.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu