28.4.13
Miercurea Mare la români în Săptămâna Patimilor
Miercurea Mare sau Trădarea lui Iuda, la creştinii ortodocşi români aminteşte de ultimele zile din viaţa Mântuitorului cunoscute periodic ca Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare. "În această săptămână urmează paşii Domnului Hristos, şi fii mereu alături Lui, spre deosebire de judecătorii ăi chinuitorii Lui. Şi iubeste-L cu toata inima ta".
În miercurea din Săptămâna Patimilor, Iuda L-a vândut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginti.În 2013, Miercurea Mare cade pe 1 mai.
În această zi se face pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea patimă. Când Isus s-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni şi tuturor fapta ei cea cu multă căldură.
Cristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate. În Sfânta şi Marea Miercuri se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu, în amintirea ungerii lui Cristos cu mir, în Betania. La sfârşitul slujbei, preotul îi unge pe credincioşi cu Sfântul Mir. Tot în această zi se pomeneşte vinderea lui Isus de către Iuda (de aceea ortodocşii ţin şi miercurea ca zi de post de-a lungul întregului an): în Iuda Iscarioteanul - apostolul devenit vânzător - se coacea deja gândul trădării, spre veşnica lui osândă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu